Weekendul viitor va invitam sa pedalam pe traseele din sudul Dobrogei si sa descoperim, din saua bicicletei, frumusetile ei bine ascunse si putin cunoscute! Caci aici se afla Cetati uriase, o vale cu Biserici rupestre cu 1000 de ani mai vechi decat cele de la Ivanovo, precum si impresionanta Vale a Zeilor, unde se mai pot inca vedea Templele lui Zamolxis!
In weekendul 21-22 septembrie va propunem o iesire de doua zile, cu bicicletele in sudul Dobrogei, foarte aproape de granita bulgara. Iata programul detaliat pe zile:
Ziua 1: Canaraua Fetei
Distanta auto: 165 km
Distanta velo: 18 km
Diferenta de nivel: 150 m
Obiective vizitate: Rezervatia Naturala, Canaraua Fetei, Schitul Sf, Gherman, Lacul Iortmac
In drum spre destinatia noastra vom traversa Dunarea cu bacul, apoi vom parcurge, cu masina, fisia ingusta de pamant dintre Dumare si frontiera sudica a Romaniei, unde vom trece pe langa Manastirea Dervent si lacul Bugeac. Ajunsi la Baneasa – destinatia noastra, ne vom caza, vom manca, apoi ne vom sui pe biciclete si vom porni sa exploram Rezervatia Naturala Canaraua Fetei!
Canaraua Fetei
Canaraua Fetei este o vale adanca, acum seaca, prin care se spune ca, pe vremuri, curgea un brat al marelui Istru. Acum valea este strajuita de o padure deasa si de un canion inalt de calcar, din peretii caruia ne privesc ochii goi ai pesterilor rupestre. Aici s-au nevoit in urma cu 1700 de ani martiri si calugari asceti. Dupa ce vom afla legenda locului, vom incerca sa urcam si noi la pesterile canaralei.
De aici vom continua prin Rezervatie pana la Manastirea Sf.Gherasim si pana la Lacul Iortmac. Mai multe detalii
Ziua 2: Cultura si Istorie
Distanta velo: 21 km
Diferenta de nivel: 250 m
Obiective vizitate: Cetatea Zaldapa, Complexul de manastiri rupestre de la Suha Reka, Valea Zeilor
In ziua a doua vom trece granita si ne vom afunda cativa km pe teritoriul tarii vecine pentru a vedea cateva obiective pe cate de putin cunoscute, pe atat de interesante!
Cetatea Zaldapa
Zaldapa este o cetate romana care se intinde pe o suprafata de 35 ha, al carei nume inseamna “Apa galbena”. Inceputurile ei ating epoca traca, prima constructie fiind inaltata de traci (sec VIII i.Hr). 12 secole mai tarziu romanii construiesc una dintre cele mai mari cetati din Dobrogea, cu nu mai putin de 32 de turnuri si 5 porti. Dintre acestea, doar on parte au fost decopertate si scoase la lumina.
Suha Reka
Suha Reka (Raul sec) nu a fost intotdeauna sec. In urma cu 100 de ani aici curgea un rau care se varsa in Lacul Oltina din Romania. Aici, in calcarele sarmatice sapate de fostul rau, se gasesc cele mai vechi biserici rupestre din Bulgaria (si nu numai), ramasitele descoperite de arheologi indicand o locuire continua din sec IV d.Hr si pana in sec XI d.Hr. In apropiere se afla un baraj si un lac artificial caruia ii vom da roata, iar la capatul cheilor vom vizita un sat intemeiat de tatarii din Crimeea, in urma cu un veac si jumatate.
Valea Zeilor
Valea seaca a raului Taban adaposteste un complex de sanctuare megalitice, altare si platforme de cult sapate in stanca, intinse pe o distanta de 4 km, despre care arheologii cred ca au fost inchinate zeului trac Zamolxis. Cercetarile arheologice indica o prezenta constanta in zona intre sec VI i.hr si sec Iv d.Hr, cand pe valea alaturata s-a dezvoltat un alt complex rupestru crestin. Cele mai mari sanctuare sunt cele de la Badjaliyata si Kirindjik.
Varianta in Romania
O alta varianta pentru aceasta zi, in cazul in care nu putem trece granita, este sa mergem cu bicicletele sa vizitam Cetatea Sacidava.
Cand
21-22 septembrie
Cazare
Pensiunea Ambasador este o pensiune eleganta, de 3 stele situata in localitatea Baneasa, cu camere de 2 sau 3 paturi, cu baie in camera. La tura de recunoastere a recomandat-o ca fiind “foarte draguta”🙂
Cine: Iesirea este deschisa exclusiv pentru membrii Asociatiei Tabere cu Suflet. Mai multe detalii
In cazul in care doriti sa deveniti membru, va rugam sa completati Formularul de Inscriere
Ce oferim: o noapte de cazare, mic dejun si cina, pranz on bike, insotitor traseu si, cel mai important, multa voie buna, aer curat si amintiri de neuitat:)
Contributie: 450 lei / persoana. Un avans de 50% trebuie platit pana luni, 16 septembrie.
– Reducere 15% pentru detinatorii de carduri carduri Weekend Activ; Mai multe detalii
– Copii sub 10 ani beneficiaza de 20% reducere (in camera tripla, pentru plati pana luni, 16 septembrie);
– Supliment camera single 20%;
– Contributia nu acopera transportul, taxa de feery (10 Euro / masina / tronson) sau vignieta Bulgaria (10 BGN) si nici intrarile la obiective (10 BGN).
Servicii suplimentare:
– Transport cu microbuzul (inclusiv transport bicicleta, taxa de ferry si vignieta Bulgaria): 140 lei / pers
Inscriere: Mai multe detalii veti primi dupa ce va inscrieti. Termenul limita pentru plata avansului este luni, 16 septembrie.
Alte informatii: Pentru orice alte detalii, va rugam nu ezitati sa ne contactati. Cum a fost in ultima iesire la bisericile rupestre din Bulgaria
Iesirea face parte din programul Weekend Activ, care este un proiect Tabere cu Suflet, avand ca obiectiv promovarea unui stil de viata sanataos in randul Copiilor, prin stimulalarea Competitiei si a Sportului in natura. In cadrul acestui proiect ne propunem sa mergem vara la Catarat, Drumetie, Echitatie, Ture Velo sau Culturale, iar iarna la Schi si Snowboard. Astfel putem impartasi si altora bucuria miscarii in aer liber, combinata cu descoperirea unor locuri inedite.
Sursa: wikipedia, pensiuneaambasador, bnr.br, drumetuleclectic
2 thoughts on “Weekend Activ in Canaraua Fetii”