ProDemos, Tabere, Tabere cu Suflet, Totul va fi Bine!, Vara, WeCare

Petitie online

TabereCuSuflet0179Starea de urgenta inceteaza pe 15 mai, iar doar o luna mai tarziu incepe Vacanta cea Mare cu cele 12 saptamani neintrerupte de Tabere de Vara🙂 Pentru o Vacanta de vis, organizarea lor a inceput inca de anul trecut, insa acum, cu nici doua luni inainte, inca nu stim cum si in ce conditii se vor putea  desfasura aceste tabere:( De aceea am semnat o petitie prin care solicitam anuntarea reglementarilor pentru organizarea activitatilor din aceasta vara!

Iata textul integral al petitiei:

Către: Ministerul Economiei Energiei şi Mediului de Afaceri – Secția Turism

Având în vedere situația globală de incertitudine cauzată de răspândirea virusului COVID 19 și impactul pe care această epidemie îl are în special asupra industriei turismului (primul domeniu afectat în situații de criză), vă adresăm această petiție semnată atât agențiile de turism specializate în principal pe turismul școlar (organizatori de excursii și tabere pentru copii) cât și de unitățile de cazare angrenate în această activitate.

În contextul actual în care elevii nu se vor mai putea întoarce la școală pâna în luna Septembrie, solicităm o poziție oficială a Ministerul Economiei Energiei şi Mediului de Afaceri – Secția Turism în ceea ce privește organizarea taberelor și excursiilor școlare pe teritoriul României în perioada Iunie-Septembrie 2020. Principala noastră întrebare este: se vor mai putea desfășura astfel de activități? Dacă da, în ce condiții (număr maxim de persoane, proceduri de siguranță standard în timpul activităților).

A trecut mai bine de o luna de la instituirea stării de urgență, moment care a coincis și cu blocarea completă a activității noastre. În această perioada am primit nenumărate solicitări de anulare a rezervărilor pentru taberele ce ar urmă să se desfășoare în vara acestui an, multe dintre acestea fiind însoțite și de solicitarea vehemență de restituire a avansului. Neștiind care va fi situația în perioada Iunie-Septembrie și neavând niște norme de aplicare, ne este foarte greu să venim în întâmpinarea turiștilor cu soluții viabile. Returnarea avansului este, în cele mai multe cazuri imposibilă atât din punct de vedere contractual cât și logistic. Avansurile încasate au fost redirecționate către unitățile de cazare și firmele de transport iar acestea au investit în pregătirea locațiilor pentru sezonul estival. Ne aflăm astfel în fața unui blocaj din care nu vom putea ieși fără niște reglementări și norme de aplicare pentru acestea.

În speranța unui sprijin concret din partea Guvernului României, va mulțumim și așteptăm răspunsul dumneavoastră.

Daca doriti sa semnati aceasta petitie, o gasiti aici (link). Va multumim!

Foto: Copiii de la Scoala Ady Endre, cl a III-a

1 thought on “Petitie online”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s