Producatorii emisiunii “Visuri la Cheie” ne-au cerut ajutorul pentru a gasi o familie care ar dori sa participe la aceasta emisiune si care indeplineste conditiile de participare. Prin programul WeCare si cu acordul producatorilor, diseminam aceasta cerere printre membrii Asociatiei Tabere cu Suflet!
Iata textul integral al cererii:
În atenția,
Asociației Tabere cu SufletCasa de producție Zucchero Media produce pentru PRO TV emisiunea „Visuri la cheie”.
„Visuri la cheie” prezintă povești de viaţă excepționale, cu oameni speciali, poveşti inspiraţionale pentru societatea în care trăim. Totodată este emisia care aduce oamenilor bucurie, lacrimi de fericire și motive să creadă cu tărie că dorințele pot deveni realitate cu ajutorul semenilor.
În acest moment, ne aflăm în perioada de preselecție a familiilor care vor participa la emisiune în următorul sezon.
Mai jos sunt câteva direcții în ceea ce privește tipologia eventualelor cazuri.
Astfel, formatul emisiunii „Visuri la cheie”, vizează renovarea unor case/apartamente pentru:
– familii defavorizate (cu copii) cu situație materială precară, dar care fac eforturi și încearcă să depăsească contextul nefavorabil în care se află;
– familii ale căror locuințe au fost afectate în urma unor dezastre naturale: inundații, incendii etc.;
– familii care au realizat ceva pentru societate (prin prisma profesiei) sau, pur și simplu, familii obișnuite care, din cauza problemelelor de sanătate/financiare, nu au reușit să-și ducă la bun sfârșit proiectele legate de renovarea locuinței, acestea ramânand în plan secundar;
– familii care au în întretinere copii olimpici la diverse materii sau sportivi, copii talentați la muzica, pictură, desen etc.; dar și copii părăsiți de părinți sau ai căror părinți au decedat sau sunt plecați la muncă în străinătate; copii crescuți de bunici sau aflați în plasament etc. (în acest caz situația minorilor trebuie să fie clară și aici ne referim la tutela copiilor).În cazul în care familia este selecționată, aceasta trebuie să își exprime acordul pentru a fi filmată (acest lucru se va realiza, ulterior, în cazul în care trece de etapele inițiale ale preselecției și este aleasă să participe la emisiune).
În prealabil, însa, familia trebuie să fie de acord să participe la preselecție, și în acest sens să dorească să fie contactată pentru documentare/mai multe detalii, de către un reprezentant al emisiunii “Visuri la cheie”.
Criteriile pe care orice familie trebuie să le îndeplinească atunci când dorește să participe la preselecția emisiunii “Visuri la cheie” sunt:
– cel puțin un membru al familiei trebuie să fie proprietarul imobilului;
– locuința trebuie să fie din caramidă sau BCA;
– în cazul în care minorii sunt în îngrijirea altor persoane din familia extinsă, acestea trebuie să dețină custodia minorilor.
Pe perioada renovării casei, timp de două sau trei săptămâni, în funcție de complexitatea lucrărilor, familia respectivă nu va locui acasă. Vor fi relocați într-o locuință închiriată. Tot în această perioadă, familia respectivă va pleca într-o vacanță. Cheltuielile legate de renovarea locuinței, de închirierea unei locuințe pe perioada renovării, dar și cele legate de deplasarea familiei în vacanță vor fi suportate de emisiunea „Visuri la cheie”.
Pentru mai multe informatii, va rugam sa ne contactati. Doamne ajuta!